Serviciile noastre
Contabilitate
Serviciile contabile oferite de AP CONSULT acoperă întregul spectru al obligațiilor legale și al nevoilor manageriale ale unei companii moderne:
- Înregistrarea documentelor contabile pe baza actelor justificative
- Întocmirea și analizarea balanțelor lunare, pentru monitorizarea în timp real a activității financiare
- Întocmirea registrelor contabile obligatorii: registrul jurnal, registrul inventar, cartea mare
- Calcularea și declararea corectă a TVA-ului, impozitului pe profit sau microîntreprindere
- Întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale (bilanț, cont de profit și pierdere, note explicative)
- Consolidarea situațiilor financiare pentru grupuri de firme, inclusiv raportări în standarde IFRS
- Certificarea bilanțurilor și declarațiilor fiscale, în conformitate cu reglementările CECCAR și OG nr. 92/2003
- Asistență în pregătirea dosarelor de prețuri de transfer
- Asistență și reprezentare în cadrul inspecțiilor fiscale ANAF
- Implementarea și gestionarea sistemului E-factura, conform cerințelor legale privind transmiterea electronică a facturilor către sistemul național RO e-Factura
- Asistență privind utilizarea și raportarea în cadrul sistemului E-transport, pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat
- Întocmirea și depunerea raportărilor statistice solicitate de Institutul Național de Statistică (INS), conform codului CAEN și obligațiilor de raportare
- Întocmirea și depunerea raportărilor către Banca Națională a României (BNR), inclusiv situații financiare lunare, trimestriale și anuale pentru entitățile care intră sub incidența acestor obligații
Consultanță fiscală
Navigăm împreună prin complexitatea legislației fiscale din România și din Uniunea Europeană:
- Analiza impactului fiscal al tranzacțiilor interne și internaționale
- Optimizarea fiscală a structurii companiei și a fluxurilor de numerar
- Consultanță privind aplicarea regimurilor speciale de TVA
- Întocmirea, certificarea și depunerea declarațiilor fiscale
- Asistență în pregătirea și susținerea contestațiilor fiscale, în fața ANAF sau a instanțelor
- Consultanță pentru eșalonări, compensări sau amânări la plată
- Suport pentru rambursări de TVA din România și din UE
- Alerte și interpretări legislative privind modificările Codului fiscal și ale normelor metodologice
Audit financiar și intern
Auditul realizat de AP CONSULT oferă încredere investitorilor, partenerilor și instituțiilor:
- Audituri statutare conform Legii 162/2017 și Regulamentului (UE) nr. 537/2014
- Audituri voluntare la cererea asociaților, acționarilor sau partenerilor contractuali
- Revizuirea situațiilor financiare intermediare, inclusiv pentru fuziuni, divizări sau majorări de capital
- Transpunerea situațiilor contabile în format IFRS
- Audituri speciale pentru proiecte finanțate din fonduri europene (PNRR, POIM, FESI)
- Aplicarea procedurilor convenite în conformitate cu ISRS 4400 (revizuit)
- Audit intern: evaluarea controalelor interne, a riscurilor operaționale, a procedurilor contabile și financiare
Salarizare și Resurse Umane
Îți oferim servicii complete pentru o relație corectă și conformă cu angajații:
- Întocmirea și actualizarea contractelor individuale de muncă și a actelor adiționale
- Gestionarea REVISAL/REGES: înregistrare, modificare, raportare
- Calculul salariilor, reținerilor și indemnizațiilor conform legislației în vigoare
- Întocmirea statelor de plată și a fișelor fiscale anuale
- Întocmirea și transmiterea lunară a declarației D112
- Consiliere în relația cu ITM, AJOFM, Casa de Pensii, CNAS
- Suport în caz de încetări de contracte, concedieri, suspendări sau concedii medicale
- Consultanță în stabilirea politicilor salariale, grilelor de salarizare și a beneficiilor extra-salariale
Consultanță financiar-bancară
Punem cifrele în slujba deciziilor tale de investiție și dezvoltare:
- Întocmirea de planuri de afaceri bancabile, cash-flow-uri, bugete
- Asistență în relația cu băncile pentru obținerea de credite, leasinguri sau linii de finanțare
- Analize financiare pentru restructurarea afacerii sau atragerea investitorilor
- Reorganizare financiar-contabilă pentru creșterea gradului de bancabilitate
Digitalizare, tehnologie și softuri specializate
pentru servicii contabile de top
La AP CONSULT, ne preocupăm constant să oferim clienților noștri servicii contabile, fiscale și de audit la cele mai înalte standarde profesionale. În acest sens, investim permanent în digitalizare și utilizarea celor mai performante softuri de specialitate, care ne permit să lucrăm rapid, eficient și conform reglementărilor în vigoare.
Utilizăm aplicații profesionale precum Sintact (pentru acces rapid la legislația actualizată și comentarii juridice), Portal Contabilitate (pentru consultanță fiscală, analiză contabilă și actualizări legislative), Termene.ro (pentru monitorizarea riscurilor și informații juridice despre partenerii comerciali), alături de alte soluții informatice specializate, mereu actualizate, în funcție de nevoile fiecărui client.
Procesul nostru digital este simplificat și securizat:
- Tu ne transmiți documentele scanate sau fotografiate, într-un format convenabil;
- Noi ne ocupăm de tot: prelucrarea datelor contabile, arhivarea electronică, backup securizat și integrarea automată în evidențele contabile.
Astfel, reușim să economisim timp, să minimizăm riscul de erori și să oferim transparență și predictibilitate în colaborarea cu fiecare client.
Comunicare clară
răspunsuri rapide și explicite
Rigoare profesională
respectăm legislația și standardele internaționale de contabilitate si audit (IFRS, ISA).
Parteneriat pe termen lung
tratăm afacerea ta ca pe a noastră.